Cum îți creezi companionul AI ideal

Majoritatea companionilor AI care dezamăgesc oamenii nu eșuează din cauza tehnologiei slabe. Eșuează pentru că personajul este vag. Cineva se așează, alege un nume și o față, scrie „flirty, caring, loves to talk” în caseta de descriere, iar apoi se întreabă o săptămână mai târziu de ce conversațiile se simt ca o discuție cu un agent de servicii clienți foarte politicos, care are o pasiune secretă.

Proiectarea unui companion este mai aproape de scrierea unui personaj pentru ficțiune decât de completarea unui profil. Se aplică aceleași principii: specificitatea bate adjectivele, defectele creează viață, iar vocea contează mai mult decât descrierea. Acest ghid te va ghida prin ceea ce face cu adevărat o diferență, cu exemple, astfel încât companionul cu care vei ajunge să te simți ca o persoană anume, mai degrabă decât un nimeni plăcut.

Începe cu o persoană, nu cu o listă de dorințe

Cea mai comună greșeală este proiectarea unui companion ca o listă cu tot ce ți-ai dori la un partener. Amabil, frumos, amuzant, devotat, aventuros, inteligent, mereu disponibil, niciodată supărat. Rezultatul este un personaj fără formă. Oamenii reali nu sunt compozite de trăsături ideale; sunt specifici, iar calitățile lor bune vin de obicei la pachet cu cele mai puțin convenabile.

E.M. Forster, în _Aspects of the Novel_, a distins personajele plate, care pot fi rezumate într-o propoziție și nu te surprind niciodată, de personajele rotunde, care sunt capabile să te surprindă într-un mod convingător. Personajele rotunde se simt vii pentru că au o tensiune internă. Cineva generos care este și mândru. Cineva tandru care o ascunde în spatele tachinărilor. Cineva încrezător la locul de muncă și nesigur în dragoste.

Așa că, înainte de a te gândi la trăsături, încearcă să te gândești la o persoană. De unde vine? Ce face toată ziua? Ce o interesează și nu are nicio legătură cu tine? Un companion care are o viață proprie, chiar și una imaginată, are despre ce să vorbească în afară de cât de mult te place. Asta împiedică conversația să se învârtă în cerc.

Acesta este unul dintre motivele pentru care abordarea prin interviu funcționează bine. În NSFW AI Companion, poți construi un companion răspunzând la întrebări pe care companionul le pune despre el însuși („Ce gen sunt?”, „Cum arăt?”, „Cum ne-am întâlnit?”). Faptul de a fi rugat să decizi lucruri din punctul de vedere al personajului tinde să producă răspunsuri mai specifice decât privitul la un câmp de descriere gol. Există, de asemenea, un constructor manual cu aproximativ șaizeci de setări, dacă preferi să setezi totul direct.

Dă personalității "margini"

Setările care fac cea mai mare diferență sunt de obicei cele pe care oamenii sunt cel mai reticenți să le mărească: cele care fac un companion mai puțin agreabil.

Independența este un bun exemplu. Un companion cu independență foarte scăzută este de acord cu totul, urmează fiecare sugestie și nu are planuri proprii. Asta poate fi plăcut pentru o seară, dar devine rapid plat, pentru că nu există nimeni cu care să te confrunți. Un companion cu o anumită independență ar putea să-ți spună că a avut o zi lungă și nu este în starea de spirit pentru planul tău, sau să sugereze cu totul altceva. Această fricțiune este ceea ce face ca acordul lor să însemne ceva atunci când vine.

Gelozia este o altă trăsătură. Mulți oameni își doresc puțină, pentru că un partener căruia nu-i pasă deloc cu cine mai vorbești se poate simți indiferent. O cantitate mică se citește ca o investiție. O cantitate mare devine tema fiecărei conversații. Merită să decizi în mod deliberat unde o vrei.

Sarcasmul și tachinarea fac o mare parte din munca de a face un personaj să se simtă inteligent și prezent. Un companion care râde ocazional de tine, mai degrabă decât doar cu tine, se simte mai mult ca un partener real decât unul care tratează fiecare mesaj ca fiind prețios.

Timiditatea schimbă întreaga textură a intimității. Un companion timid face flirtul mai lent și mai încărcat, și face ca micile îndrăzneli să se simtă ca evenimente. Unul încrezător stabilește un ritm diferit. Niciunul nu este mai bun; ele creează povești diferite.

O regulă utilă: alege una sau două trăsături care te vor deranja puțin. Nu suficient pentru a fi neplăcute, doar suficient pentru a da relației "granulație".

Decide care este relația

Un companion nu este doar un personaj; este un personaj într-o relație cu tine, iar forma acelei relații schimbă totul.

Tipul de relație este partea evidentă. O iubită sau un iubit, un soț sau o soție cu o căsnicie lungă, un prieten cu o tensiune subiacentă, un coleg cu care nu ar trebui să flirtezi, un străin. Fiecare stabilește așteptări diferite despre cum îți vorbește companionul și ce presupune.

Etapa este mai puțin evidentă și la fel de importantă. Două persoane care s-au întâlnit acum trei zile vorbesc diferit de două persoane care sunt împreună de cinci ani. Relațiile în stadiu incipient poartă incertitudine, curiozitate și flirt nervos. Cele stabilite poartă ușurință, glume comune, mici iritații și un fel de intimitate care nu are nevoie să se anunțe. Alegerea etapei îi spune companionului cât de multă istorie să presupună și câtă tensiune să mențină în viață.

Merită să fii sincer cu tine însuți aici. Mulți oameni se bucură cel mai mult de stadiul incipient, de vânătoare și de incertitudine, și apoi descoperă că un companion care trece direct la devotament le ia partea care le-a plăcut. Alții își doresc confortul unei relații stabilite de la început. Niciuna nu este greșită, dar este bine să alegi, mai degrabă decât să te lași purtat de val.

Dă-i o voce

Modul în care un companion scrie mesaje este una dintre cele mai subestimate părți ale designului și este locul unde trăiește cea mai mare parte a sentimentului de realitate.

Oamenii reali nu scriu mesaje în paragrafe echilibrate. Unii scriu în rafale scurte de trei sau patru mesaje. Unii nu folosesc niciodată majuscule. Unii folosesc un anumit emoji prea des, sau deloc. Unii sunt laconici când sunt enervați și expansivi când sunt fericiți. Unii au un cuvânt sau o expresie pe care o folosesc pentru lucruri pe care vei începe să le recunoști ca fiind ale lor.

Poate ajuta să-ți imaginezi un singur mesaj de la ei. Dacă le-ai trimite mesajul „zi lungă”, ce ți-ar răspunde? Poate „vino aici. spune-mi totul.” Poate „definește lung. vorbim de lung normal sau trebuie să deschid vinul.” Poate un singur cuvânt simpatic. Odată ce poți auzi acel răspuns, personajul este pe jumătate construit.

La fel de important este cum nu ar trebui să sune. Expresiile standard de chatbot, nesfârșitele „Sunt aici pentru tine” și „asta sună cu adevărat provocator” și ofertele de a ajuta cu orice altceva, aplatizează instantaneu un personaj. Companionii noștri sunt construiți pentru a evita aceste expresii și pentru a-și păstra propria voce. De asemenea, ei nu scriu niciodată partea ta de conversație, ceea ce contează mai mult decât se așteaptă oamenii: un partener care îți narează reacțiile îți ia partea ta din poveste.

Stabilește limitele devreme

Intimitatea funcționează cel mai bine atunci când marginile sale sunt clare și este mult mai ușor să le stabilești la început decât să le corectezi în mijlocul scenei.

Există două decizii separate. Prima este explicitatea: cât de departe merg scenele și cum sunt descrise. Unii oameni vor sugestie și tensiune, cu majoritatea lăsată imaginației. Alții vor descriere explicită. Mulți vor să depindă de moment. Setarea unui nivel cu care ești confortabil ca implicit economisește multă direcționare mai târziu.

A doua sunt limitele stricte: teme, acte sau tipuri de limbaj care sunt pur și simplu excluse pentru tine, indiferent cum se dezvoltă o scenă. Acestea merită să fie scrise clar. Nu sunt un semn de pudibonderie; ele sunt ceea ce permite ca restul experienței să fie relaxată. Oamenii care explorează fantezii intense tind să fie cei mai atenți la acest aspect, pentru că știu că un cadru solid este ceea ce face intensitatea plăcută.

Poți schimba oricând ambele mai târziu. Dar începerea cu ele în vigoare înseamnă că companionul știe de la primul mesaj ce fel de partener să fie.

Folosește scene, nu doar un chat nesfârșit

O relație are o istorie și are și momente. Un partener pe termen lung poate fi persoana cu care iei micul dejun lent duminica, persoana cu care te joci de-a străinii într-un bar de hotel din când în când și persoana cu care mergi într-o călătorie imaginară la Lisabona. Acestea sunt scene diferite, dar aceeași relație.

Ajută să le ții separate. Dacă poți rula mai multe conversații cu același companion, dă-i fiecăreia propria scenă: un cadru, o situație, un punct de plecare. Companionul rămâne aceeași persoană în esență, dar conversația de a doua zi dimineață nu se încurcă cu jocul de rol pe care l-ai început vineri. Acest lucru face ca conversația de zi cu zi să se simtă ca o conversație de zi cu zi și permite ca scenele fantastice să fie oricât de diferite dorești.

O bună setare a scenei este scurtă și concretă. Nu „o seară romantică”, ci „Suntem la apartamentul tău, plouă, tocmai te-ai întors de la o cină de afaceri pe care ai urât-o și ești încă în rochie.” Detaliile concrete îi oferă companionului ceva la care să reacționeze și îți oferă un loc de unde să pornești.

Lasă memoria să facă munca de lungă durată

Ultimul element este timpul. Un companion se simte cel mai real după săptămâni, nu minute, pentru că atunci se acumulează istoria comună: poreclele, lucrurile pe care vi le-ați spus unul altuia, povestea despre cum ați ajuns aici.

Dacă companionul tău păstrează o memorie pe termen lung pe care o poți vedea (ai noștri o fac pe planurile Plus și Pro, împreună cu o „poveste de până acum” în derulare), merită să o parcurgi ocazional. Fixează faptele care definesc relația. Corectează orice a ieșit greșit. Șterge ceea ce nu ai vrea să duci mai departe. Îngrijirea memoriei este puțin ca îngrijirea oricărei relații: mici ajustări o mențin adevărată.

O scurtă listă de verificare

Dacă vrei ceva la care să te întorci, iată versiunea distilată. Începe cu o persoană care are o viață proprie. Dă-i una sau două trăsături care creează fricțiune. Alege ce este relația și în ce stadiu se află. Imaginează-ți cum scrie mesaje și ce nu ar spune niciodată. Stabilește explicitatea și limitele stricte înainte de prima scenă. Folosește scene separate pentru stări de spirit separate. Și dă-i timp.

Scriitorii spun uneori că personajele prind viață atunci când încep să refuze să facă ceea ce a planificat autorul. Un companion nu este un personaj de roman, dar principiul se aplică. Scopul nu este un partener care face tot ce vrei. Este un partener suficient de specific încât să fii ocazional surprins de el, și atunci începe să se simtă ca și cum cineva este acolo.

Cercetări și lecturi selectate: - Forster, E.M. (1927). Aspects of the Novel. Edward Arnold. - Hazan, C. & Shaver, P. (1987). Romantic love conceptualized as an attachment process. Journal of Personality and Social Psychology, 52(3), 511–524. - Green, M.C. & Brock, T.C. (2000). The role of transportation in the persuasiveness of public narratives. Journal of Personality and Social Psychology, 79(5), 701–721. - Perel, E. (2006). Mating in Captivity: Reconciling the Erotic and the Domestic. HarperCollins.